II. Mărturii istorice despre Isus Hristos: raportul lui Ponţiu Pilat

Seria scrierilor nebiblice despre existența, caracterul și influența lui Isus Hristos continuă prin raportul guvernatorului roman al Iudeei din vremea lui Isus Hristos: Ponțiu Pilat.

Pontius Pilatus, cum era numit în latină, a fost un personaj important al Imperiului Roman. El a fost al cincilea prefect al Iudeei, guvernând această provincie romană între anii 26-36; ca și predecesorii săi, Ponțiu Pilat a avut de-a face cu o administrare dificilă a acestei regiuni deoarece au trecut abia 20 de ani de când Octavian Augstus a cucerit Iudeea și a transformat-o într-o regiune supusă Romei.

Sculptură intitulată „Ponțiu Pilat”. Sursa: http://www.romeacrosseurope.com/wp-content/uploads/2015/03/Pontius-Pilate.jpg

Raportul lui Pilat, guvernatorul roman al Iudeei, către Cezarul Tiberiu

„Nobile Suverane,

Salutare

Cauzele care au provocat acea tulburare din Ierusalim au fost în legătură cu moartea lui Isus din Nazaret, şi evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva zile au fost de un astfel de caracter care mă fac să vi le raportez în detaliu, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă în scurgerea timpului acestuia nu se va schimba cu totul soarta naţiunii noastre: căci se pare că, în zilele din urmă, zeii au încetat de a mai putea fi ispăşiţi.

Eu, din partea mea, sunt gata să spun: blestemată să fie ziua aceea, în care eu am urmat pe Valerius Gratius la guvernarea Iudeii!

La sosirea mea în Ierusalim am luat în primire sala de judecată şi am poruncit să se facă un ospăţ mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii împreună cu Arhiereul şi pe toţi oficianţii lui. La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală.

Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine Arhiereul să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea şi purtarea sa era grozav de viclene. El pretindea că religiunea sa îl opreşte pe el şi pe supuşii lui de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să se închine ciocnirii de pahare cu ei.

Eu am văzut de bine, ca să primesc această scuză, dat tot cu acea ocazie m-am convins că cei cuceriți se declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea că dintre toate oraşele Ierusalimul era cel mai greu de cârmuit. Atât de tulburat era acest popor, încât eu trăiam mereu cu frica că va izbucni, în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei însă nu avem decât un singur sutaş şi o mână de soldaţi.

Ponțiu Pilat in seria de picturi „Killing Jesus” realizată de Stephen Moyer (2015)

Am cerut întăriri de la guvernatorul Siriei care m-a informat că şi el abia are trupe de ajuns pentru a-şi apăra provincia sa. O dorinţă neastâmpărată de cucerire, adică de a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem ca să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului nostru guvernământ.

Printre mai multe veşti ce mi-au venit însă, una mă interesa în mod deosebit…: un tânăr, se zice că a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând şi nobil o altă lege în numele unui Dumnezeu ce l-a trimis. La început, mă temeam ca acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul contra romanilor, dar nu după mult timp temerile mele fuseseră spulberate.

Isus din Nazaret a vorbit, mai mult ca un prieten al romanilor decât al evreilor. Trecând într-o zi pe lângă locul ce se cheamă Siloam, am văzut acolo o mare adunare de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr, care stătea rezemat de un copac, şi în toată seninătatea şi calmul predica mulţimii. Mi s-a spus că acesta este Isus. Era tocmai aceea ce puţin mă aşteptam să văd. Atât de mare era deosebirea între el şi ascultătorii lui.

Părul şi barba sa aurie îi dădea o înfăţişare cerească. El părea a fi cam de vreo treizeci de ani. N-am văzut în viaţa mea o privirea atât de dulce şi de senină. Ce contrast între el şi ascultătorii săi, cu bărbiile lor negre şi feţe încruntate! Nevoind să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut un semn secretarului meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Manlius. El este strănepotul şefului de spionaj şi conspiraţie, care s-a ascuns în Etruiria, aşteptând pe Catiiline. Manlius este un vechi băştinaş din Iudeea, astfel cunoaşte bine limba ebraică. Mi-e foarte devotat şi vrednic de orice încredere.

Harta Iudeei din secolul I după nașterea lui Isus Hristos.

Intrând în sala de judecată am găsit pe Manlius care mi-a istorisit cuvintele auzite de la Isus la Siloam. El mi-a zis: „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor ceva ce s-ar putea asemăna predicilor lui Isus. Unul din evreii răsculători dintre care sunt în Ierusalim îl întreabă dacă este cu cale de a da tribut Cezarului. Isus i-a răspuns: Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu cele ce se cuvin Lui Dumnezeu”.

Omul acesta nu era tendenţios şi nici răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea, poate necunoscută lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenici, neîmpiedicat de niciun mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla, însă, ferească-ne zeii, aceasta este o presupunere, dacă s-ar întâmpla zic eu, ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită prin religiunea lui Isus, lucrul acesta se va datora acestei nobile toleranţe, şi prea mari indulgenţe, pe care le îngăduie Roma. Pe când eu, mizerabilul nenorocit voi fi fost poate instrumentul pe care închinătorii îl numesc providenţă prin care să vină peste noi această „soartă şi destin”.

Dar libertatea aceasta nemărginită dată lui Isus a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogaţi şi puternici. În adevăr, Isus era foarte aspru cu cei din urmă  şi aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului. Fariseilor şi cărturarilor le zicea: „Voi pui de viperă”; „ Voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”. În alte dăţi el era indignat de îngâmfatele postiri şi dăruiri ale bogaţilor şi le spunea că doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu decât darurile lor bogate…

În fiecare zi se făceau plângeri la Sala de Judecată contra abuzurilor evreilor. Eram informat că vreo nenorocire o să i se întâmple acestui om. Căci nu va fi pentru întâia oară când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei cari erau numiţi de ei profeţi. Şi dacă Pretorul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezarul!

Conduita mea a fost aprobată de Senat şi mi s-a promis o întărire de soldaţi după terminarea războiului cu Partiţii, fiindcă astfel nu eram în stare de-a întâmpina răscoala. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care făgăduia mai mult, pentru a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretorul la concesiuni umilitoare.

Personajul lui Ponțiu Pilat din seria TV „The Bible”

Am scris lui Isus, invitându-l la o convorbire cu mine în sala de judecată, şi El a venit. Precum ştiţi că în vinele mele curge sânge de spaniol amestecat cu sânge de roman, care nu cunoaşte frica şi e nesupus emoţiunilor. Mă preumblam prin curtea mea când Nazarineanul apăru, şi când am dat cu ochii de el mi s-a părut ca şi când o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi tremuram ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit, ca un nevinovat. Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn părea că îmi zice: „Iată-mă, am sosit”.

Câtva timp eu rămăssesem încremenit şi priveam cu admirație, respect şi frică asupra acestei figuri de om supranatural; o formă de om necunoscută numeroşilor noştri pictori cari au dat forme şi figuri la tot felul de zei şi eroi. „Isuse”, i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângănea… „Isuse din Nazaret, eu ţi-am dat timp de trei ani de zile o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui om învăţat.

Nu ştiu dacă tu ai citit pe Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate maiestoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi. Împăratul este informat despre tine [se face aluzie la scrisoarea lui Publius Lentulus], şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate de care te bucuri şi eşti atât de vrednic.

Totuşi nu pot să ascund de la tine că predicile Tale au stârnit mari şi puternice duşmănii în contra ta. Nici aceasta nu este de mirat: Socrate și-a avut duşmanii săi şi a căzut victimă urii lor. Ai tăi sunt fără îndoială aprinşi contra ta din pricina libertăţii pe care ţi-o dau eu. Mă învinuiesc de a fi în directă legătură şi unire cu tine cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica lor putere ce o mai au de la romani.

Rugămintea mea, deci, – nu zic porunca mea- este ca tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să înconjuri de a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se răscoale populaţia stupidă în contra ta şi să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei”.

Nazareul a răspuns liniştit: “Prinţ al pământului, cuvintele tale nu sunt din adevărata înţelepciune. Spune furtunii: “Stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va răspunde: “Eu trebuie să mă supun legilor Creatorului”. Numai singurul Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna.” Adevărat, zic ţie, înainte de a înflori rozele Saronului, sângele Celui Drept va fi vărsat”, continua el cu emoţie.

Pictura lui Nikolai Ge, „Ce este adevărul?”, 1890

Eu i-am zis: „Tu eşti mai preţios mie, pentru înţelepciunea ta, decât toţi acești tulburători şi îngâmfaţi de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de romani; complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei nu cunosc că lupul din pădure se îmbracă uneori în lână şi piei de oi. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare”.

Cu nepăsare şi clătinându-şi capul, cu un har şi zâmbet Dumnezeesc, Isus îmi riposta: “Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi loc de scăpare pentru Fiul Omului nici sub pământ”. „Sălaşul Celui Drept este acolo!”, zise el arătând spre cer. „Ceea ce este scris în cărţile Profeţilor, trebuie să se împlinească. Tânărule, i-am răspuns eu, pe un ton moale, tu mă obligi, ca simpla mea cerinţă să o schimb în poruncă? Siguranţa provinciei, care este încredinţată îngrijirii mele, cere aceasta. Trebuie să arăţi mai multa moderaţiune, în predicile tale. Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi poruncesc. Fericirea să te însoţească! „Mergi în pace!”.

„Prinţ al pământului”, a răspuns Isus. „N-am venit ca să aduc în lume războiul, ci pace, iubire şi bunăvoinţă. Eu m-am născut în aceeaşi zi, în care Cezar a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii, şi eu o voi întâmpina în supunere faţa de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat calea. De aceea restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului de ispăşire”. După aceste cuvinte, el a dispărut, ca un nor luminos, după perdele.

Duşmanii lui Isus s-au adresat în cele din urma lui Irod, care, pe atunci domnea în Galileea, să se răzbune asupra Nazaretului. Dacă Irod urma după propria să înclinare, în aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat osânda la moarte a lui Isus. Însă el, deşi era mândru de cinstea domniei sale, se temea de Senat, de a comite o faptă, care putea să-i nimicească influenţa să în fața Senatului.

Într-o zi, Irod veni la mine în Pretoriu. Şi când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat, ce părere am despre Isus Nazareul! Eu i-am răspuns că, după părerea mea, Isus este un filosof mare, după cum unele naţiuni mari adesea produc. Şi că învăţăturile sale, cu nici un chip nu sunt eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi la aceasta este îndreptăţit prin faptele sale. Irod a surâs, cu ironie, şi salutându-mă cu un respect prefăcut, s-a depărtat.

Se apropia marea sărbătoare a evreilor. Conducătorii religioşi plănuiau să se folosească în această ocazie de exercitarea populară, care se dă loc totdeauna la sărbătoarea Paştelor. Oraşul era arhiplin de o populaţie turbulentă, care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că Arhireii şi Fariseii întrebuinţează tezaurul templului, să mituiască pe popor.

Personajul lui Ponțiu Pilat din seria TV „The Bible”

Primejdia crește în fiecare oră. Un sutaş roman fu insultat. Am scris atunci prefectului Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâția de cavalerie, dar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi; nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş răsculat, neputincioși de a o reprima şi fiind siliți să o tolereze.

Răsculătorii au pus mana pe Isus şi cu toate că ei simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu crezându-mă alături de conducătorii lor, în privinţa aceasta au continuat să strige: „Răstigneşte-l!”. Trei partide se uniseră împotriva lui Isus: irodienii, saducheii şi farseii. Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive: ei urau pe Isus şi doreau să scape de jugul roman.

Aceştia, n-au putut uita niciodată intrarea mea în sfântul lor oraş cu steaguri care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu, cu aceasta ocazie, am făcut o mare greşeală, din necunoştinţă, totuşi, în ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micşorat. O altă nemulţumire, pe care o purtau în ei înşişi, era propunerea mea de a întrebuinţa o parte din tezaurul Templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.

„Isus în fața lui Pilat”, pictură realizată de James Tissot

Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Isus, şi nu le păsa mult de guvernul nostru. Ei au fost siliţi să înghită trei ani şi jumătate pilulele amare pe care Nazareul le arunca în faţa lor în public oriunde se ducea, şi fiind prea slabi şi sfioşi, şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, de aceea au fost foarte bucuroşi de a se uni cu irodienii şi saduceii. Pe lângă cele trei partide, eu mai aveam de luptat şi împotriva unei populaţii îndârjite şi totdeauna gata de a se uni la acea răscoală şi să se folosească de confuzia şi de neînţelegerea ce rezultă din aceasta.

În felul acesta Isus fu târât înaintea Arhiereului şi condamnat la moarte. Cu această ocazie, Caiafa Arhiereul a săvârşit umilul fapt de supunere. El şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ eu osânda definitiva asupra lui. Eu i-am răspuns că deoarece Isus este Galileean, afacerea cade sub jurisprudenţa lui Irod, şi am poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh viclean şi-a mărturisit umilinţa, şi pretextând a avea respect faţă de mine prin Sutaşul Cezarului, mi-a reîncredinţat mie soarta acestui om.

Îndată palatal meu şi-a luat înfăţişarea unei cetăţi ocupate. Fiecare moment ce trecea sporea numărul tulburătorilor. Ierusalimul era inundat de populaţia adunată de prin Munţii Nazaretului. Se părea, că toată Iudeea se afla în Ierusalim. Eu îmi luasem de femeie o domnişoara dintre gali cari avusese nişte descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru ca el e sfânt. Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului. Vorbea furtunilor şi peştilor mării, şi toate erau supuse Lui. Chiar răul de pe Muntele Kidron curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele din lăuntrul Templului s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat, ca îmbrăcat în doliu. O, Pilate, rău mare te aşteaptă dacă nu vei asculta de sfatul femeii tale. Teme-te de puterea Cerului”.

Pe la timpul acesta, treptele de Marmora gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul era adus iarăşi la mine. Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor ce vrea? – Moartea Nazarineanului, fu răspunsul. Pentru care crimă? El a hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea Templului. El se numeşte pe sine fiul lui Dumnezeu. Mesia regele Iudeilor. Eu i-am răspuns: „Justiţia romană nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea!” “Răstigneşte-l! Răstigneşte-l! izbucni însă strigătul de gloată înfuriată. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve nemaipomenite nu era decât un singur om liniştit şi calm. Acesta era Isus din Nazaret.

Ponțiu Pilat spălându-și mâinole, in seria de picturi „Killing Jesus” realizată de Stephen Moyer (2015)

După mai multe sforţări, fără rezultat de a-l scăpa de furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am luat o măsură, care pentru un moment mi se părea, ca va servi să-i scap viata: am dat poruncă, ca el să fie biciuit, apoi cerând un lighean, eu m-am spălat pe mâini, în fata mulţimii, prin care am arătat dezaprobarea mea faţă de acest fapt. Dar în zadar! Aceşti mizerabili nu se dau mulţumiţi decât cu viaţa lui.

În desele noastre tulburări civile, am fost de mai multe ori martor al furiei populare dar din toate câte am văzut, nimic nu se poate asemăna cu aceasta. În adevăr s-ar putea spune cu ocaziunea aceasta că toate spiritele rele din ţinuturile infernului s-au strâns în Ierusalim. Mulţimea părea că nu mai umbla pe picioare, se purtau pe sus urlând, ca valurile unei mări înfuriate! O mare neastâmpărată era de la porţile Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, fluierături – de care nu s-a mai auzit vreodată în istoria romanilor. Ziua s-a întunecat ca un amurg asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel mai mare, care s-a întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui martie.

Eu, guvernatorul provinciei, stam rezemat de o coloană a palatului meu. Gândindu-mă la înfricoşatul fapt al acestor demoni cruzi care târau spre execuţie pe nevinovatul Nazaritean. Toţi dispăruseră apoi în jurul meu, Ierusalimul scosese afară pe toţi locuitorii săi, cari se înşirau pe părţile funebre ce conduc spre Gemonica [Golgota]. Un aer de jale şi întristare mă acoperea. Garda mea era însoţită de cavaleri, iar sutaşul, pentru a arăta o umbră de putere, se străduia să facă ordine. Eram lăsat singur, şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că ceea ce s-a petrecut în momentul acesta, stătuse mai mult în puterea zeilor decât a omului. Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt, şi care anunţa agonie pe care urechea omeneasca n-a mai auzit-o niciodată.

Isus predat lui Ponțiu Pilat, in seria de picturi „Killing Jesus” realizată de Stephen Moyer (2015)

Ponțiu Pilat și Isus Hristos, in seria de picturi „Killing Jesus” realizată de Stephen Moyer (2015)

Nori întunecoşi s-au coborât şi au acoperit aripa Templului şi aşezându-se asupra oraşului, l-a acoperit ca un val. Atât de înfricoşătoare erau semnele ce s-au văzut, atât în ceruri cât şi pe pământ încât se zice ca Dionisie Aerofagul ar fi exclamat: „Fie autorul naturii suferă, fie universul se sfâşie”.

Către ceasul dintâi al nopţii mi-am luat mantua pe mine şi am pornit pe jos în oraş spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată, mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, posomorâtă, cu feţele întunecate şi disperate. Mulţi erau cuprinşi de frică şi remuşcări pentru cele ce văzuseră. De asemenea am observat pe mica mea trupă de ostaşi, trecând mâhniţi, iar purtătorul steagului îşi învăluise capul în semn de întristare. Am auzit pe un ostaş murmurând, în cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici şi colo se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi, şi când aruncau privirea spre muntele Calvarului, rămâneau nemişcaţi ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii.

M-am întors la Pretorie, întristat şi plin de gânduri, cari mă frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea încă stropi de sânge, care curseseră de la Nazarinean. După un timp, a venit la mine un bătrân cu o grupă de femei plângând, care rămaseră la poartă, iar el se aruncă la picioarele mele plângând cu amar. Este foarte mişcător ca să vezi pe un om bătrân plângând. L-am întrebat ce vrea! El mi-a zis: “Eu sunt Iosif din Arimateea; am venit să cer de la tine, îngăduinţa de-a îngropa pe Isus din Nazaret”. I-am zis: Cerinţa ta se va împlini. Atunci am poruncit lui Manlius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze în morţi, după cum prezisese el.

Mai târziu cu câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în toata provincia ca Isus s-a sculat dintre morţi, după cum prezisese el. Îmi rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această întâmplare dezgustătoare. Chiar în noaptea aceea ce a urmat catastrofei neaşteptate, am început a face acest raport şi de către ziuă s-a auzit un sunet de pe calvar, intonând aria Dianei, care a venit şi la urechile mele. Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului văzui apropiindu-se o trupă de soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care intona marşul Cezarului.

Erau întăririle ce mi se făgăduiră, cele două mii de ostaşi aleşi şi pentru a-şi grăbi sosirea lor, au călătorit toată noaptea. A fost hotărât de soartă, strigai eu, frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să fie îndeplinită, şi ca, pentru scopul de a împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi! Soartă crudă! Cum îţi baţi joc de soarta muritorilor! Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: “S-a sfârşit”.

Acesta este cuprinsul raportului!

Și rămân al Majestăţii voastre supus, cu respect şi smerenie, Guvernatorul Ponțiu Pilat”.

Făcut în Ierusalim în a 28-a zi a lunii Martie

Detalii suplimentare despre contextul istoric al guvernării lui Pilat

Ponțiu Pilat a guvernat Iudeea în perioada în care Tiberius (fiul adoptiv al cuceritorului Iudeii, și totodată tatăl adoptiv al Claudiei Procula) era împărat la Roma. Între el și poporul evreu au existat de la început conflicte deoarece, spre deosebire de predecesorii săi, Pilat a sfidat în repetate rânduri populația evreiască, introducând în Ierusalim, de exemplu, stindarde cu chipul împăratului roman. Însă după șase zile de proteste (în ciuda amenințării „nesupușilor” cu moartea), Pilat a cedat și a retras aceste stindarde romane.

Mai târziu, Pilat a ofensat din nou populația din Iudeea prin faptul că a folosit banii templului din Ierusalim pentru construirea unui apeduct roman din regiune. În urma protestelor, o serie de evrei au fost uciși de către soldații lui Pilat, posibilitatea apariției unei răscoale generalizate fiind foarte mare.

Monede de bronz bătute de Ponțiu Pilat, cu numele lui Tiberius Emperor

Dar nu doar cu populația subjugate era în conflict Pilat. Între el și Irod Antipa existau o serie de animozități, cel din urmă guvernând în perioada lui Pilat provinciile romane Galileea și Pereea.

„Pilat era crud și nu se dădea înapoi de la nimic. Sub guvernarea lui nimic nu se putea obține în Iudeea fără corupție; peste tot domnea orgoliul, aroganța și insolența; țara era jefuită, oprimată și insultată în tot felul; oamenii erau trimiși la moarte fără a fi judecați mai înainte; cruzimea implacabilă a tiranului nu ceda niciodată.” (declarația din jurul anului 40 după Hristos a lui Filon din Alexandria, lucrarea „Ambasada lui Gaius”).

Pilat a ajuns să își piardă postul de Guvernator al Iudeei în anul 36, fiind acuzat de uciderea mai multor samariteni care s-au adunat în zona Muntelui Gazirim la chemarea unei persoane care se considera a fi descoperitorul unor vase ascunse de Moise. „Pilat, auzind de această adunare, care se presupunea că este contra romanilor, folosi această ocazie pentru a se răzbuna pe acei pe care îi ura de mai înainte din cauza fărădelegilor lor (…). Samaritenii, concetățenii celor omorâți, s-au plâns împotriva lui la guvernatorul Siriei, Vitelia, fratele Cezarului cu același nume (…). Pilat a fost găsit vinovat de Vitelia. El a dat porunca ca Pilat să plece la Roma, spre a se înfățișa Cezarului Tiberiu. Acesta avea, de asemenea, ceva nemulțumiri din cauza plângerii făcute de Maria Magdalena, pentru procedeul nedrept de condamnare a lui Isus. Pilat nu s-a putut îndreptăți în fața lui Tiberiu Cezar, din care cauză a fost trimis în Galia, în anul 37 dupa Hristos. De acolo, l-a înaintat la Viena, unde s-a sinucis din cauza umilirii și mustrării de cuget.” („Istoria lui Nichifor Kalist”, volumul 2, capitolul 10).

Bustul lui Tiberius

Se spune că situația lui Ponțiu Pilat a fost mult complicată de faptul că Tiberius Cezar, înaintat în vârstă, suferea de o boală gravă și a auzit într-un târziu că la Ierusalim se afla un Om (Isus) care vindeca și cele mai grave boli. L-a trimis la Pilat pe Volusianus, unul dintre însoțitorii săi, pentru a-L trimite pe Isus la Roma. Bineînțeles, Pilat s-a speriat foarte tare deoarece Isus fusese deja crucificat, și drept răspuns, i-a transmis Cezarului că Isus a fost, de fapt, un  răufăcător. În urma cercetărilor însă, constatându-se că Pilat a efectuat o serie de erori judiciare privind mai multe condamnări și omoruri în rândul populației evreiești, a fost chemat la Roma, iar în urma umilirii sale de către Cezar, și-a pus capăt zilelor cu propriul pumnal.

Aspecte legate de veridicitatea raportului lui Ponțiu Pilat către Tiberius Cezar

Raportul de mai sus al lui Ponțiu Pilat către Tiberius Cezar provine din perioada imediat următoare crucificării lui Isus Hristos, în care Pilat a fost forțat să justifice situația tensionată apărută în Iudeea. Existența acestui document păstrat în Biblioteca Vaticanului a fost confirmată de către preotul Freilinghausen, şeful de protocol al Vaticanului de la sfârșitul secolului al XVII-lea. În 1887, raportul lui Ponțiu Pilat a fost inclus în volumul „Archko” al „The Archeological Writings of the Sanhedrin and Talmuds of the Jews”, republicarea sa făcându-se ulterior abia în 1975 în Statele Unite.

Conform observațiilor Catholic Culture, în timpul primelor patru secole de persecuții asupra bisericii primare creștine, o serie de scrieri referitoare la Pilat și Isus Hristos au fost distruse, apărând „multe falsuri anti-creștine scrise în Siria, de tipul Faptelor lui Pilat”. Prin urmare, Istoricul roman Eusebiu afirma în secolul al IV-lea că, drept răspuns la aceste apocrife apărute, în vederea recâștigării credibilității creștinilor, s-au scris mai multe reproduceri ale documentelor despre care se știa că au fost distruse mai înainte. Nu se știe dacă acest Raport fac parte din categoria originalelor sau a reproducerii originalelor din primele patru secole de creștinism.

Cert este că descoperirea arheologică din anul 1961, când Antonio Frova a descoperit în actualul teritoriu al Israelului inscripția „Pontius Pialt” a readus în discuție evidențele istorice ale unor evenimente susținute de Sfânta Scriptură. Conform Bible History, inscripția romană descoperită în orașul Caesarea (fostul centru administrativ al Iudeei din timpul ocupației romane) este foarte sugestivă:

Inscripția numelui lui Ponțiu Pilat descoperită în 1961 în Caesarea

De asemenea, și Cornelius Tacitus (născut în jurul anului 52 după Hristos și devenit ulterior guvernator al Asiei) a lăsat în scris că Pilat l-a crucificat pe Isus Hristos. Iar unii autori antici susțin că Pilat într-adevăr a trimis la Roma raportul procesului lui isus Hristos: a se vedea „Prima apologie” a lui Iustin Martirul din jurul anului 150 după Hristos.

Surse Pro Jesus:

Eerdmans W. B., The Early Church Fathers and Other Works,  Wm. B. Eerdmans Co., Edinburgh, Scotland, 1867, citat de Walker A., „The Letter of Pontius Pilate which He Wrote to the Roman Emperor, concerning Our Lord Jesus Christ”, Catholic Culture, accesat în 17 februarie 2016

Forcucci J. (compil.), Relics of Repentance: The letters of Pontius Pilate and Claudia Procula, Issana Press, p. 1-21, 1996

Iustin M., Prima Apologie, citare integrală în seria „Scrierile Primelor Secole”, VoxDeiBaptist.org, accesat în 17 februarie 2016 

***, „Documente istorice şi mărturii despre Domnul nostru Iisus Hristos”, Apărătoul.md, 3 mai 2013

***, „Historical Evidence for Pontius Pilate”, Bible History, 2013

***, „Pontius Pilot’s Letter to Caesar on the Execution of Christ the Anointed One”, Before it’s News, pp. 1-4, 4 noiembrie 2015