Elevate your life

Răul este predestinat? Răul are și aspecte pozitive? El poate fi acceptat? Dar poate fi biruit? Aceste întrebări legitime și multe altele au fost abordate într-o conferință marca „Edictum Dei” de către Andrei Pleșu.

Sala „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai a fost umplută până la refuz de tineri interesați de abordările teologice și filozofice ale „Problemei Răului”, prezentate de către eseistul și scriitorul Andrei G. Pleșu. Deși conferința a avut loc spre sfârșitul anului  2015, filmarea de calitate a acesteia merită urmărită.

„Răul solicită răbdarea omului”. „Răul țintește caracterul”. „Răul lucrează cu discernâmântul omului pentru a nu putea face comparație între rău și bine …„. Pleșu își îndeamnă de la început ascultătorii: (i) să trateze reactiv cu privire la rău  –  „ofensiv aș spune”, chiar dacă omul nu este atotputernic și (ii) să gândească „dincolo de litera textului” din Scriptură și alte scrieri, astfel încât răul să fie „tratat” multidimensional în cât mai multe aspecte ale vieții.

Pleșu prezintă  –  uneori cu o ironie cultă  –  mai multe poziții filozofice și teologice cu privire la existența Răului (cea estetică, didactică, preventivă, a liberului arbitru, a iluzoriului, a posibilului și a tainei), expunând treptat o serie de perspective bine documentate. De exemplu, unii se întreabă: „Cât rău pot suporta ca să fie compensat cu binele viitorul?”. Alții consideră că „răul este necesar ca să învețe ceva”. Iar alții consideră că răul este „doar o aparență”.

Bineînțeles, datorită subiectului aparte, se vorbește și despre originea răului, despre problema creaturii și a Creatorului în privința răului, explicând în mod aparte de ce Dumnezeu a îngăduit existența răului și abordând astfel paradoxul opțiunii liberului arbitru.

Pleșu atenționează faptul că aceste aspecte sunt importante de înțeles în condițiile în care există o serie de dispute teologice și de oameni „care cred că evitarea răului este în afara posibilului”  –  prin urmare, aceștia nu îl evită, ci îl acceptă și se acceptă așa cum sunt. De asemenea, se expune și viziunea care susține că „e îngăduit chiar un derapaj cu condiția ca acesta să împiedice un derapaj mai rău” (derapajele admise în privința răului).

Versetele biblice sensibile cu privire la rău, cum ar fi Efeseni 6:12 sunt abordate direct de Pleșu în contextul în care „e foarte greu să te smulgi din vârtej”. El vorbește și despre importanța credinței netrămutate, despre păcatul împotriva Duhului Sfânt și a păcătuirilor cu corpul nostru. Expune fantasticul principiu biblic să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’ (Matei 22:39) din perspectiva îngăduinței noastre față de semenul nostru și din considerentul că „omul nu-și îmbrățișează în mod automat semenii”.

„Problema Răului este atenuată” în zilele noastre, atenționează spre final conferențiarul, deoarece mulți desconsideră chemarea „Veniţi la Mine, toţi …”     (Matei 11:28)! Însă, Pleșu readuce aminte în fața auditoriului că Isus, prin îndemnulrile Sale, „îți dă ceva de gândit”, El (Hristos) chemându-i pe oameni „să fie mai exigenți cu răul (…) fapt susținut de Evanghelie și parabole”.

Vizionare utilă!

Distribuiri
196

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribui pe

Distribuiri

Newsletter



Distribui pe

Distribuiri

Funcție dezactivată