„Crăciun fericit” sau „Sărbători fericite”?

Deși din punct de vedere istoric Crăciunul nu coincide literal cu data nașterii lui Isus Hristos, asupra acestuia vin tot mai multe presiuni pentru a fi eludat din exprimare și din celebrare.

Creștinii mai conștiincioși au aflat că sărbătoarea Crăciunului este de fapt o sărbătoare cu origini necreștine, provenind din perioada romană în care poporul era convocat de preoții păgâni cu ocazia „calatio” (când se anunțau sărbătorile care urmează pentru o anumită perioadă de timp).

Cu toate acestea, sărbătorirea Crăciunului a devenit tot mai larg acceptată în lumea creștină deoarece funcționa mai degrabă ca un reper pentru regândirea apartenenței spirituale a creștinilor (aparținerea de un Dumnezeu care ne-a dat un Mântuitor care ne oferă speranța eternității).

În prezent însă, corectitudinea politică decide că sărbătoarea Crăciunului și, implicit, urarea „Crăciun fericit!” produce disconfort lumii necreștine din mijlocul țărilor (încă) creștine; din toleranță preventivă, <Festivalurile de Crăciun> sunt înlocuite în termeni oficiali de <Festivaluri de Sezon> iar felicitările de Crăciun (trimise nu de mult de către oficialități și companiile active în țări creștine) sunt înlocuite de felicitări de Sezon.

Europarlamentarul Traian Ungureanu (aici îi analizăm cuvintele, nu și persoana) a ajuns să semnaleze acest fapt într-un mod direct:

„Crăciunul e o rușine pentru tot mai multe persoane din lumea occidentală (…). Un caz tipic pentru mediile academice americane e Universitatea din Tennessee care a elaborat un plan în 10 puncte pentru suprimarea Crăciunului. Planul interzice, dintr-un foc, apariția lui Moș Crăciun, urările, felicitările și mâncărurile tradiționale. De brad, nici nu mai poate fi vorba, deși nimic nu exclude, pe viitor, apariția palmierilor.

Peste tot în lumea ocidentală, televiziuni și ziare de mare circulație fac eforturi severe și reușesc să evite în programele lor cuvântul Crăciun. Publicul e, totuși încurajat să sărbătorească ceva destul de neclar care se leagă de iarnă.

La Bruxelles, tradiționalul Târg de Crăciun are un nume nou, luat de pe pârtiile de schi: Plaisirs d´hiver! Plăcerile iernii! Asta lasă, totuși, descoperite celelalte anotimpuri. Lideri politici ai stângii reușesc să se facă văzuți oriunde nu se vede o cruce sau o biserică, de preferat într-o moscheie sau în vreuna din clădirile mereu în pericol de explozie pe care stă scris, la intrare, Centru Cultural Musulman. Parlamentul European se străduie să fie cât mai european tipărind felicitări și pavoazând interioarele oficiale cu urarea Felicitări de Sezon (…)!

Cu fiecare an, Crăciunul mai pierde un pic în ochii oficialităților și ai decidenților în materie de ce se cade și ce nu se cade (…). Căci generațiile care abia încep să intre în viața publică sunt în mare parte formate pe noul calapod. Munca educatorilor a dat roade și tot mai mulți oameni cuprinși între 15 și 30 de ani nu mai au nevoie de paznic și călăuză. Au învățat să se descurce singuri, adică scriu felicitări cu urări de Sezon, evită orice contact cu brazii și știu să aprecieze cum se cuvine cânturile africane sau arabe care au dat la o parte colindele reacționare de Crăciun.

Peste toate, toți cei recuperați și smulși din întunericul creștin sunt mândri că pot, în sfârșit, sărbători ceva universal, multicultural și multirasial, fără să mai punem la socoteală câștigurile aduse de o dietă exemplară pe timp de iarnă. La capătul acestui  tur de forță și gândire, e totuși de întrebat: cum am ajuns atât de proști? Nu! Atât de ridicoli. Și fanatici. „^[1]

Dragilor,

Crăciun fericit!

[1] Ungureanu T., „Renașterea nebuniei (I)”, Radio Europa Liberă, 10 decembrie 2015