Ce este aroganţa morală?

“Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?” (Eclesiastul 7:16).

Aroganţa morală este un concept puţin utilizat în limba română, însă cu o însemnătate care merită a fi luată în seamă.

Aroganţa morală provine din englezescul „moral arrogance” ceea ce înseamnă atitudinea specifică a unei persoane atunci când consideră că decizia sa morală sau judecata sa reprezintă singura decizie corectă în legătură cu o problemă controversată pentru care există judecăţi morale contradictorii^[1].

În viaţă întâlnim diverse cazuri de dezacord moral. Acestea sunt ocazii valoroase pentru maturizarea noastră ca persoane capabile să facă conexiuni şi să ia decizii. Însă pentru a respecta libertatea de decizie sau de conştiinţă a celorlalţi, este nevoie de o doză importantă de înţelepciune, astfel încât hotărârea noastră morală să nu se transforme în impertinenţă morală  –  „îmi impun decizia, indiferent dacă ceilalţi vor sau nu; doar eu gândesc aşa cum trebuie  –  aşadar eu voi fi forţa şi creierul lor”.

Fiecare individ este important! Însă arogantul moral trece cu vederea diversitatea persoanelor şi a modurilor proprii de gândire şi de consolidare a conştiinţei proprii.

Arogantul moral este extrem de rigid şi de inflexibil, absolutizându-şi decizia şi argumentele. Însă, atunci când în sinea sa ştie că s-ar putea să greşească (dar că nu mai poate da înapoi), arogantul moral apelează la un tertip lipsit de cinste: încearcă să înlocuiască ’moralitatea absolută’ a lui Dumnezeu cu o ’relativitate morală’, aplicabilă pentru propriul caz; afirmă că pentru o problemă controversată  –  din care arogantul moral greu poate ieşi cu faţa curată  –  Dumnezeu are, de fapt, 1000 de răspunsuri, acestea fiind derivate din principii morale variabile (ceea ce nu se confirmă biblic!).

Arogantul moral – absolutizează propriile decizii şi argumente dar relativizează principiile morale în contextul în care este prins ’pe picior greşit’.

O astfel de atitudine nefericită, reprezintă o impertinenţă morală la adresa lui Dumnezeu dar care se transpune şi la adresa semenilor: a se vedea decizia Curţii Supreme din S.U.A. de a impune o legislaţie categorică şi sancţiuni aplicabile în privinţa libertăţii cuplurilor gay într-o societate în care pentru mulţi această „decizie morală istorică” reprezintă o adevărată problemă!

Faptul că se întâmplă ca mai multe persoane raţionale să răspundă diferit la o anumită chestiune care ridică probleme de moralitate, dovedeşte că oamenii similari au totuşi niveluri de conştientizare morală diferite şi care nu se pot încadra 100% într-un anumit tipar (datorită unor multitudini de factori pentru care nu este suficient spaţiu pentru a-i enumera şi descrie).

Însă acest lucru ce înseamnă? Înseamnă să fim oamenii epocii relativismului? … să acceptăm orice soluţie şi răspuns dat de ceilalţi?

„Credinciosul trebuie să acorde un sprijin fără rezerve onestităţii absolute, purităţii sexuale, sfinţeniei vieţii umane şi altor astfel de absoluturi morale (…). Depinde însă de noi acea diferenţa construită între comunicarea convingerilor noastre şi aroganţa morală care ne poate ispiti. Putem trata cu dispreţ stilurile de viaţă care nu se mai măsoară cu conceptele noastre de bine şi rău. Din păcate, o astfel de atitudine nu reprezintă deloc mila lui Hristos (…). Asprimea şi rigiditatea noastră conduce oamenii departe de adevărul care este singurul remediu pentru greşelile care ofensează viaţa. A face dreptate în acest sens [apelând la aroganţă morală] pare mai degrabă ceva urât decât frumos” (Maurice Irvin, editor al revistei creştine Christian and Missionary Alliance^[2]).

În Sfânta Scriptură regăsim o serie de atitudini de aroganţă morală chiar şi în dreptul caracterelor biblice în general nobile: Iosif în faţa fraţilor săi înainte de a fi dus în Egipt (Geneza cap. 37), Iacov şi Ioan care voiau să fie cei mai mari în Împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 10:35-45), Simon Petru care a lovit pe robul marelui preot când Iuda l-a trădat pe Isus (Ioan 18:10-11) ş.a.m.d.

Acest lucru înseamnă că tentaţia aroganţei morale bate la uşa fiecăruia dintre noi. În astfel de cazuri, chiar dacă am greşit, trebuie să ne regândim atitudinea din prisma a ceea ce simt alţii în relaţionarea cu noi, bazându-ne pe exemplul atitudinal lăsat de Isus.

„Depinde însă de noi acea diferenţa construită între comunicarea convingerilor noastre şi aroganţa morală” (Maurice Irvin).

Indiferent cât de mult ar diferi principiile morale ale cuiva de principiile noastre morale, şi acea persoană este un copil iubit de Dumnezeu, pentru care sângele Jertfei este un sacrificiu valabil! Noi nici nu putem cuprinde mental toate influenţele la care au fost expuse în copilărie şi în viaţa adultă persoanele pe care le judecăm, influenţe care şi-au lăsat cu siguranţă amprenta asupra percepţiei lor morale!

Însă, dacă este cazul să nu lăsăm lucrurile ambigue într-o problemă controversată, se confruntă ideea şi nu persoana, argumentarea noastră păstrând tonul compasiunii şi al respectului faţă de celălalt. „Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui” (Proverbe 16:23). “Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui” (Proverbe 27:6).

Oamenii dogmatici sunt în general creştini neatractivi tocmai din cauza aroganţei morale adeseori „expuse”. Ei pun accentul pe moralitatea lor subiectivă, sau obiectivă (dar care totuşi tinde a fi una subiectivă), dispreţuind opinia altora (considerată a fi impură sau imorală) şi inhibând orice sursă de compasiune. O astfel de atitudine nu este în spiritul dorit de Dumnezeu (a se vedea Deuteronom 9:4). „Aroganţa morală ar putea mai degrabă să transforme empatia într-un instrument de creştere a egoului nostru, decât să inspire umilinţa noastră”^[3].

Istoria creştină a cunoscut perioade tragice de aroganţă morală (concepţia de infailibilitate a deciziilor papale, de exemplu). Iar în prezent trăim în era confruntării dintre (i) relativismul moral al creştinilor din lumea occidentală şi (ii) impertinenţa morală a anticreştinilor din Orient şi Occident (de exemplu, dorinţa de impunere a legii Sharia peste tot în lume).

Aroganţa morală aşadar este o problemă serioasă care necesită răspunsuri serioase.

La nivel micro- , în dreptul nostru ca şi creştini, aceste răspunsuri presupun atitudini în echilibru cu certitudinile morale biblice şi implicit cu cele ale bunului-simţ, iar la nivel macro- (politic, legislativ) este nevoie de acelaşi echilibru, dar din care iese ceva mai bine în evidenţă curajul moral în problemele tensionate filmate necontenit de mass-media.

Judecata morală – oxigenul nostru mental.

Curajul moral  –  curajul de a lua decizii morale concrete într-o problemă tensionată sau riscantă, a fost mereu calitatea marilor lideri din istorie. Faţă de aroganţa morală, curajul moral este mai puţin întâlnit deoarece presupune asumarea personală a responsabilităţii deciziei în situaţii în care este foarte greu să iei o hotărâre. Curajul moral este virtutea oamenilor adeseori lăsaţi singuri atunci când persoana sau grupul social dă de greu sau nu vrea să îşi asume o decizie. Arogantul moral eludează responsabilitatea proprie în caz de eşec, dar curajosul moral, datorită autenticităţii şi a compasiunii dovedite, îşi asumă responsabilitatea în caz de eşec; iar succesul nu îl înfumurează.

Creştinii autentici nu pot trăi fără judecată morală şi curaj moral în problemele vieţii de zi cu zi. Aceste virtuţi sunt oxigenul mental al celor care îl urmează pe Dumnezeu. Cărarea vieţii lor este netezită datorită propriei implicări (le pasă), iar căile lor sunt hotărâte indiferent de context (Proverbe 4:26).

Dragii mei, fiecare dintre noi are o viaţă care solicită o serie de răspunsuri. Să ne ajute Dumnezeu ca trăirea noastră să fie plină de atitudine morală … constructivă.

Surse Pro Jesus:

[1] Gert, Culver, & Clouser, 2006, citat de Murray J.S. în „Moral Courage in Healthcare. Discussions Related to Moral Courage“, MedScape.com, Issues Nurs. 2010;15(3) 

[2] Irvin M., “Moral Arrogance?”, Christian and Missionary Alliance, 24 august 2015

[3] Wear M., „The Government Shutdown and the Moral Arrogance of our Politics”, The Huffington Post, 21 octombrie 2013