Funcție dezactivată

Elevate your life

Campania internațională „Oublie un livre quelque part” (Uită o carte undeva) care debutat în Quebec a avut un succes neașteptat.

Din Quebec până în Peru, din Irlanda până în Tahiti ș.a.m.d. zeci de mii de oameni au subscris dorinței de a lăsa intenționat “undeva” una dintre cărțile lor de suflet astfel încât un necunoscut să o găsească și să o citească, spre ei, cu drag.

“Uită o carte undeva” este o campanie internațională de promovare a lecturii prin care oamenii de pe toate meridianele sunt invitați să “uite” pe o bancă, într-o cafenea, la metrou sau într-un parc o carte pe care o consideră ca fiind de calitate. Cei care “uită” o carte lasă și un mesaj scris pe prima pagină a cărții respective celui sau celei care o va găsi, provocându-l pe noul cititor să facă și el același lucru cu o carte de suflet.

O astfel de campanie s-a lansat și în România începând cu Timișoara unde peste 9000 de personane au confirmat participarea la acest eveniment social de schimbare a mentalității și de promovare a lucrurilor frumoase prin lectură și dăruire. Ținând cont că pe întregul mapamond 62.000 de persoane și-au confirmat implicarea în această campanie, disponibilitatea românilor este deja una deosebită. Astfel, prin diseminarea ideii “Uită o carte undeva”, campania poate deveni și în țara noastră un eveniment social de anvergură.

„Era în mod clar o idee prea bună ca să n-o punem în practică – de fapt, ideea e bună prin simplitatea ei. Nu presupune eforturi mari sau costuri exagerate; e un gest bun, detașat și care provoacă la alte gesturi bune. Mai mult, să uiți o carte undeva e un sentiment special, că ți-ai dăruit, pe paginile ei, și o bucată mică din tine”, au afirmat Olesea Savcă și Rusanda Cojocaru, responsabilelele promovării campaniei în România și în Republica Moldova.

Dacă dorești să te implici în acest eveniment, poți să îți anunți participarea dând clic aici.

Acum ai o motivație solidă pentru a uita: UITĂ o carte undeva!

Surse Pro Jesus:
Facebook Events: Bookletta te provoacă: UITĂ o carte undeva!, 8 septembrie 2015
Lidia P., “Despre campania internațională „Uită o carte undeva!”: „Să uiți o carte undeva e un sentiment special, că ți-ai dăruit, pe paginile ei, și o bucată mică din tine””, Hyper Literatura, 12 octombrie 2014
***, “UITĂ o carte undeva!”, Radio România Cultural, 9 septembrie 2015
Distribuiri
148

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribui pe

Distribuiri

Newsletter



Distribui pe

Distribuiri