Noul ghid al Vaticanului declară a fi „nenecesară” obligația episcopilor catolici de a raporta poliției cazurile suspecte de abuz sexual asupra minorilor.
Deși Papa Francisc a promis să ia măsuri concrete în criza Bisericii Catolice privind abuzul clericilor asupra minorilor, presa occidentală a aflat cu stupoare că noua linie directoare a Vaticanului îi anunță pe preoții cu responsabilități mai extinse că numai victimele sau familiile copiilor abuzați ar trebui să ia decizia de a raporta un abuz sexual la poliție.
Mai exact, Vaticanul declară:
„În conformitate cu starea de legi civile din fiecare țară în care raportarea [abuzului] este obligatorie, ea nu este neapărat datoria episcopului de a raporta suspecții de abuz autorităților, poliției sau procurorilor de stat în momentul în care le sunt aduse la cunoștință infracțiuni sau fapte păcătoase” (Noua linie directoare a Vaticanului pentru episcopii catolici, citată de The Guardian, 10 februarie 2016).
Această recomandare a fost inițiată de monsienorul francez Tony Anatrella care este și psihoterapeut și consultant al Consiliului Pontifical pentru Familie, recomandarea făcând parte dintr-un program mai amplu de formare a noilor episcopi, acesta fiind lansat anul trecut.
Probabil că nu s-ar fi aflat nimic despre această nouă linie directoare dacă un jurnalist veteran al Vaticanului, John Allen, nu ar fi scris un articol special pe site-ul de știri catolice CruxNow.com – clic aici.
John Allen a subliniat în articolul său că dacă până nu demult raportarea abuzului suspectat era o datorie morală a clericilor, indiferent dacă legea civilă impunea sau nu acest lucru, acum lucrurile s-au schimbat; în mod surprinzător episcopilor li s-a subliniat că ei au doar trei sarcini cheie: cea sfințitoare, cea de predare și cea de conducere iar sarcina de prevenire a abuzului și a altor acte condamnabile aparținând clerului catolic a fost trecută pe un plan greu de încadrat.
John Allen critică faptul că, din întregul curs de training al noilor episcopi, monseniorul Tony Anatrella „a dedicat doar câteva paragrafe pentru prevenirea abuzului, folosind un limbaj abstract, fără exemple concrete” (Crux Now, 7 februarie 2016), ceea ce ar putea conduce la mușamalizarea cazurilor suspecte de abuz sexual.
Până în momentul de față Vaticanul a refuzat să comenteze aceste aspect cu execepția președintelui Consiliului Catolic din Australia pentru Adevăr, Justiție și Sănătate. Francis Sullivan a transmis episcopilor și liderilor catolici din Australia că „deși episcopii s-ar putea să nu fie obligați să raporteze în orice situație un abuz, aceștia sunt totuși obligați din punct de vedere moral să dea cât mai multe posibile infirmații poliției pentru a se asigura că aceste cazuri de abuz sunt tratate într-o manieră eficientă și în timp util” (Cath News, 12 februarie 2016).
Dar între timp, pe data de 10 februarie anul curent, Papa Francisc a surprins lumea prin crearea unui de grup de 1142 de clerici care să poată iarta păcate speciale pe care până în prezent le putea ierta doar însuși Papa. Mai precis, Papa Francisc a creat o nouă entitate de ‘super-confesori’ aleși de însuși Papa cu scopul de „a câștiga înapoi inimile celor care au părăsit Biserica Catolică și pentru a deschide ușa pentru păcătoșii pocăiți din întreaga lume” (Yahoo News, 10 februarie 2016).
Păcatele pe care până în prezent doar însuși Papa le putea ierta se numeau „păcate rezervate”, acestea fiind înaintate unui tribunal al Vaticanului care trimitea mai departe informația Papei pentru a determina o penitență adecvată. Unii jurnaliști din media occidentală presupun că în rândul acestor „păcate rezervate” intră și abuzurile sexuale ale clericilor catolici precum și avorturile făcute de femei.
Surse Pro Jesus:
Ide E., „Pope unleashes ‘super confessors’ to tackle special sins”, Yahoo News, 10 februarie 2015
Kirchgaessner S., „Catholic bishops not obliged to report clerical child abuse, Vatican says”, The Guardian, 10 februarie 2016
Allen Jr. J. L., „What new Catholic bishops are, and aren’t, being told on sex abuse”, Crux Now, 7 februarie 2016
***, „TJH Council: Bishops morally obliged to report sexual abuse”, Cath News, 12 februarie 2016
Articole înrudite
Newsletter
Comentarii recente
- Lucian la I. Mărturii istorice despre Isus Hristos: Claudia Procula – soția lui Ponțiu Pilat
- Manea Emanuela la I. Mărturii istorice despre Isus Hristos: Claudia Procula – soția lui Ponțiu Pilat
- Manea Emanuela la I. Mărturii istorice despre Isus Hristos: Claudia Procula – soția lui Ponțiu Pilat
- Floroiu Viorel la III. Mărturii istorice despre Isus Hristos: Iosephus – istoricul evreu
- Simona la O viață ascunsă (2019) – sacrificiul creștin pentru „neînțeles”
Be smart,
Be elevated.
Pro Jesus