La Spitalul Eládio Lassérre din Salvador, Brazilia, un angajat al instituției a fost surprins luând în brațe o bătrână pacientă de 86 de ani pentru a-i alina durerile severe.
Este vorba de angajatul Galaxy Pereira dos Santos, de 56 de ani, care a încercat să aline durerile puternice ale bătrânei internate, luând-o în brațe, cântându-i și încercând să îi transmită, ca unui copil, cuvinte de înțelegere.
Ipostaza a fost surprinsă de Ingrid Velame, o operatoare de telemarketing, vizitatoare în acel moment la Spitalul Eládio Lassérre. Din comentariul lui Ingrid se înțelege că pacienta de 86 de ani la un moment dat a început să simtă o durere severă din cauza unor răni, ceea ce a obligat angajații spitalului să îi aducă o saltea specială care să îi calmeze puțin durerea.
În acel moment, în salon se afla și un brancardier care venise pentru un alt pacient. Empatizând cu bătrâna suferindă, a luat-o în brațe și a cântat un cântec frumos pentru ea, în timp ce fiica bătrânei îi schimba salteaua.
„Am fost mișcată de atitudinea lui, de gestul său omenos”, a adăugat vizitatoarea spitalului.
În doar 10 zile de la postarea fotografiei pe Internet, aceasta a fost distribuită de peste 86.000 de ori.
Sursa: Ingrid Velame, Facebook, 15 aprilie 2016
Articole înrudite
Newsletter
Comentarii recente
- Lucian la I. Mărturii istorice despre Isus Hristos: Claudia Procula – soția lui Ponțiu Pilat
- Manea Emanuela la I. Mărturii istorice despre Isus Hristos: Claudia Procula – soția lui Ponțiu Pilat
- Manea Emanuela la I. Mărturii istorice despre Isus Hristos: Claudia Procula – soția lui Ponțiu Pilat
- Floroiu Viorel la III. Mărturii istorice despre Isus Hristos: Iosephus – istoricul evreu
- Simona la O viață ascunsă (2019) – sacrificiul creștin pentru „neînțeles”
Be smart,
Be elevated.
Pro Jesus