Elevate your life

Sir Nicholas Winton, supranumit Britanicul Schindler, a salvat în timpul holocaustului nu mai puţin de 669 de copii evrei prin intermediul operaţiunii „The Czech Kindertransport” .

Între 1938 şi 1939, tânărul Nicholas Winton a fost foarte afectat de perspectiva inimaginabilă a copiilor evrei săltaţi de nazişti în oraşul ceh în care îşi ducea activitatea de broker şi bancher (Praga).

Neputând să accepte această situaţie, a creat în camera sa de hotel  un birou ilegal unde părinţii evrei veneau să îşi dea acordul pentru trimiterea pe ascuns a propriilor copii în Marea Britanie (până când vremurile periculoase „ar fi trecut”).
Operiaţiunea lui Nicholas Winton a fost foarte riscantă atât pentru el cât şi pentru copiii ce urmau să fie salvaţi. Cu sprijinul mamei lui şi al unor membrii din Camera Comunelor din Anglia, Winton a creat o adevărată reţea clandestină de găzduire a acestor copii. Copiii primeau acte false şi erau transportaţi de către însoţitori dispuşi să rişte totul pentru aceşti micuţi necunoscuţi. (Prin aceeaşi experienţă dramatică a trecut şi olandeza Geertruida Wijsmuller-Meijer care a salvat 1000 de copii evrei din Viena şi Berlin.)

În ciuda finalizării celui de-al Doilea Război Mondial, operaţiunea de salvare a lui Nicholas Winton a fost tăinuită multe decenii. Abia în 1988, Grete, soţia lui Winton a găsit în mansarda casei lor, un album din 1939 cu lista completă a numelor şi fotografiilor copiilor salvaţi din ghearele necruţătoare ale lagărelor morţii în cadrul operatiunii „Czech Kindertransport”.  Ea a dorit să facă tot posibilul ca povestea soţului ei, a „Britanicului Schindler” să fie cunoscută de lumea întreagă.

Videoclipul următor prezintă uimitoarea supriză făcută acestui MARE OM în cadrul emisiunii „That’s Life” din anul 1988: Sir Nicholas Winton a fost invitat într-o audienţă unde nu a ştiut că persoanele care îl inconjurau erau tocmai o parte dintre copiii evrei salvaţi de el în urmă cu 50 de ani:

După acest eveniment, Nicholas Winton, atât de reţinut în privinţa faptelor sale eroice, a fost decorat cu titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, primind şi Crucea de Merit şi o serie de recunoaşteri din partea statului britanic, ceh şi cel israelian. El a murit la 106 ani, exact la 74 de ani de la ultimul transport efectuat în cadrul operaţiunii „Czech Kindertransport” .

Iată şi sintetizarea dramei din spatele operaţiunii de salavare a copiilor evrei cehi de către Sir Nicholas Winton:

Distribuiri
156

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribui pe

Distribuiri

Newsletter



Distribui pe

Distribuiri
Funcție dezactivată