Elevate your life

Weekendul este unul dintre cele mai bune lucruri din viață. Înseamnă libertate  –  nu de orice fel și nu de oriunde!

Deși termenul de weekend provine din englezescul „week” și „end” (însemnând sfârșitul săptămânii  –  în special perioada dintre vineri seara și luni dimineața), totuși, weekendul are o origine mai profundă și plină de suișuri și coborâșuri.

În Biblie ideea de weekend” (de perioadă de odihnă și de revigorare săptămânală din punct de vedere fizic și spiritual) poate fi surprinsă prin:

  1. instituirea Sabatului/sâmbetei încă din Eden (Geneza 2:1-3) și reconfirmarea acestuia pe parcursul cărților biblice ale Vechiului Testament (Exod 16:29, 20:8-11, 31:12-17; Levitic 16:31; Deuteronom 5:12-15; Isaia 58:13; Ezechiel 20:12 etc.);
  2. reconfirmarea respectării și celebrării Sabatului în Noul Testament de către Isus, ucenici și creștinii primari (Matei 24:20, 28:1; Luca 23:56; Faptele apostolilor 13:14.42, 16:13, 18:4; Evrei 4:9 etc.);
  3. instituirea și respectarea Zilei Pregătirii/vinerea pentru pregătirea celor necesare unei adevărate zile de odihnă săptămânală și pentru a face trecerea sufletească pentru o zi de studiu sau de detașare mentală (Exod 16:22-30; Matei 27:62; Marcu 15:42; Luca 23:54; Ioan 19:31 etc.).

În luna martie a anului 321 după nașterea lui Hristos, împăratul Constantin cel Mare a emis o decizie care impunea ca zi de odihnă prima zi a săptămânii, duminica, numită și Dies Solis (Ziua Soarelui).

Însă treptat, însemnătatea zilei de odihnă săptămânală s-a desacralizat, oamenii lucrând adeseori 7 zile din 7, singura deosebire a duminecii fiind frecventarea unor servicii de cult. Însă pentru evrei și urmașii creștinilor primari Sabatul sau Shabbatul era tot mai greu de păstrat; cu toate acestea el a continuat să rămână un element definitoriu al culturii lor biblice.

Timpul a trecut … iar ideea respectării sau nerespectării unei zile de odihne a fost mereu în vizor.

În urma Revoluției Franceze (între 1793 și 1802) s-a instituit chiar timpul decimal (săptămâna formată din 10 zile) ca în vremea Egiptului Antic, dar care ulterior a fost abandonat din cauza lipsei totale de productivitate a populației active și a integrării anevoioase a întregului concept de timp decimal (orele împărțite în secvențe de zece, săptămâna formată din 10 zile, anul calendaristic cuprins în 10 luni solare etc.).

Cu toate că s-a renunțat la această idee, majoritatea populației din Europa și cea din Americi lucra în continuare în toate zilele săptămânii, chiar dacă duminica un pic mai lejer. Apoi însă, la presiunea Bisericii Catolice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în Europa de Vest duminica a început să fie privită treptat ca o zi liberă, în care nu se lucrează.

Dar schimbarea majoră înspre „epoca weekendului” sau „a culturii de weekend”, așa cum ocunoaștem noi în prezent, s-a datorat răspunsului capitalismului protestant față de nevoile angajaților evrei, și viziunii industriașilor evrei față de nevoile personale și sociale ale propriilor angajați (evrei și neevrei).

În 1908, o fabrică de bumbac din S.U.A. (New England Cotton Company) a oferit weekend de două zile angajaților ei, la cererea muncitorilor care doreau să poată celebra săptămânal Shabbatul.

Înainte de Primul Război Mondial, în 1912, evreul francez André-Gustave Citroën dispune ca în uzinele sale (de automobile Citroën) să se lucreze doar cinci zile/săptămână, promovând în Franța conceptul de „le week-end” sau „la fin de la semaine”; din 1926, industriașul american Henry Ford instaurează la rândul său săptămâna de lucru de cinci zile în uzinele sale din America (tot la cererea angajatilor săi evrei dar și ca urmare a utilității acestei decizii: productivitatea muncii creștea iar miile de angajați își achiziționau și ei automobile proprii pentru petrecerea timpului liber).

Pe data de 7 iunie 1936, chiar într-o zi de sâmbătă, în Parlamentul francez se votează săptămâna de lucru de 40 de ore/săptămână (ceea ce garantează weekendul de două zile libere pentru francezi  –  sâmbăta și duminica), iar în 1940 legislativul american va adopta o legislație asemănătoare datorită observării efectelor weekendului asupra populației: îmbunătățirea nivelului de trai și a productivității muncii. Acum se dezvoltă și industria de weekend în fostele sate de pescari de pe litoral (cazul Rivierei Franceze) sau din apropierea capitalei (Valea Loirei) iar în S.U.A. se dezvoltă puternic serviciile de petrecere a timpului liber din orașe și din afara lor (acum se dezvoltă mult și conceptul de camping și picnic).

Exemplul francez și american a fost repede integrat și de celelalte țări capitaliste, dar nu și în țările cu regim dictatorial. Regimul totalitar comunist din Uniunea Sovietică a definit în 12 aprilie 1919 faptul că sâmbăta este o zi lucrătoare obligatorie, fiind astfel în total dezacord cu schimbările legislației muncii din Occident.

Cu siguranță vă aduceți aminte că pe timpul dictaturii comuniste din România (1944–1989), sâmbăta era zi lucrătoare și de școală, în care elevii, studenții, profesorii și toate categoriile socio-profesionale erau forțați să lucreze sâmbăta. Iar uneori, populația era solicitată și duminica „din spirit patriotic”, restul timpului liber fiind oricum monitorizat.

În timpul comunismului „sistemul școlar era alcătuit în așa fel încât să-i monitorizeze pe elevi tot timpul. Se faceau ore și sâmbăta, iar duminica elevii efectuau tot felul de sarcini „patriotice”: măturau frunze în parc, greblau, plantau puieți, strângeau gunoaie, culegeau plante medicinale (care se predau în ora de dirigenție, împreună cu anumite cantități de borcane și de maculatură), cultivau flori, participau la concursuri artistice de creație, recitare de poezii, la cor, la manifestații cu ocazia zilelor festive (1 Mai, 23 August) etc., etc.” (Artemiza-Delia Asanache, Memoria).

Conform sloganului ”Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus”, prin intrarea Europei de Est și a unei părți din Europa Centrală sub influența directă a U.R.S.S., toate aceste țări din blocul comunist au fost forțate să adopte ”modelul sovietic” de ocupare și de petrecere a timpului de lucru și al celui liber.

Însă anumite popoare iubitoare de libertate au înfruntat și acest concept. Prin intermediul revoluțiilor anticomuniste din 1956 din Ungaria, apoi din 1968 din Praga (Cehoslovacia) și al mișcărilor anticomuniste din Polonia s-a pus presiune și asupra conceptului de respectare a timpului liber în blocul sovietic.

În Polonia, în 1972, Guvernul comunist le-a promis polonezilor că vor trece la o săptămână de lucru de cinci zile. La început era o singură săptămână de cinci zile lucrătoare pe lună. Faptul că totuși, legislativul comunist nu a introdus definitiv și permanent săptămâna de lucru de cinci zile, a fost unul dintre factorii declanșatori ai mișcării naționale anticomuniste ”Solidaritatea” (o organizație influențată profund și de învățăturile Bisericii Catolice) care timp de nouă ani, între 1980 -1989, a confruntat și combătut regimul comunist din Polonia până la dispariția acestuia.

După dizolvarea blocului communist, toate țările ex-sovietice, au îmbrățișat imediat ideea de weekend, acesta fiind, într-adevăr, și simbolul libertății. În momentul de față, în România, la fel ca și în toate țările din Occident, ne bucurăm de weekendul de două zile. Este suficient acest lucru?

Petrecem noi un timp de calitate în familie și cu prietenii? Ne odihnim noi așa cum ne-o solicită corpul? Facem ceva în mod deosebit pentru clădirea intelectului nostru și al spiritualității noastre prin activitățile sau evenimentele la care luăm parte în weekend?

Pe de altă parte, ripostăm față de acei angajatori, politicieni sau cunoscuți care vorbesc cu nostalgie despre perioada comunistă în care se lucra atâtea zile pe săptămână și în atâtea condiții mizere pe zi?

În Biblie Dumnezeu a inclus în Legea celor Zece Porunci și ideea că nu doar stăpânul ci și servul trebuie să se odihnească (și chiar și străinii din casă și animalele de trudă)  –  ceva uluitor de democratic! Dacă abuzăm de corpul nostru și lăsăm să se abuzeze de el (a se vedea chiar survenirea de decese din cauza epuizării fizice și psihice în țări dezvoltate) ajungem într-o postură pe care Dumnezeu nu a dorit-o nimănui, credincioși sau necredincioși.

Pe de altă parte, noi ne putem bucura de weekend dar îi obligăm pe alții să lucreze în weekend deși, de cele mai multe ori, am putea să evităm acest fapt. „De ce să îmi duc mașina în seara aceasta la reparat când am weekendul liber și atunci o voi putea duce la service?”. Mulți operatorii economici nu acordă weekend liber propriilor angajați deoarece alți păstrători de weekend le cer tacit asta.

În cazul serviciilor (gen restaurante, servicii hoteliere, asigurare de furnizare publică etc.) nu ar trebui să lucreze tot atâția oameni ca cei care se odihnesc, ci mai puțini! Așa se și întâmplă în majoritatea țărilor dezvoltate și tehnologizate.

În privința utilității economice a weekendului, acesta contribuie  –  printre multe importante aspecte  –  și la scăderea șomajului. Angajatorii care pretind șase zile de lucru pe săptămână vor angaja mai puțin personal decât cei care permit cinci zile de lucru, iar calitatea muncii primilor angajați va fi una clar mai mică decât a ultimilor.

„New Economics Foundation” – Institut de cercetare din Marea Britanie, compania americană „Treehouse”, fondatorii Google, Larry Page și Sergey Brinn, sunt doar câteva exemple contemporane care luptă vehement pentru consolidarea ideii de weekend și chiar pentru reducerea timpului de lucru, în special în contextul avansului tehnologic și al evoluției conceptului de voluntariat (când persoanele active se dedică în timpul lor liber sprijinirii persoanelor nevoiașe sau a altor scopuri nobile).

Un alt argument important pentru consolidarea ideeii de weekend este familia. Toate țările dezvoltate prezintă o natalitate tot mai redusă. Multe persoane cultivate dar prea ocupate nu doresc să își lărgească familia doar de dragul de a-și trimite copiii la internate sau de a plăti pe cineva care să petreacă mai mult timp cu propriul copil decât l-ar putea petrece înșiși părinții. Șansa derapajelor adolscenților, a integrării într-un anturaj îndoilenic, a depresiei sau a consumului de substanțe nocive scade când părinții și rudele își petrec mai mult timp împreună, atât zilnic cât și la sfârșit de săptămână.

Democrația și educația depinde de asemenea, în mod covârșitor, de timpul liber! În weekenduri oamenii au mai mult timp liber, se pot informa și citi, pot consulta mai multe surse pentru a fi mai bine și mai corect informați (iar asta în defavoarea manipulării). Dacă ai mai mult timp liber îți dai seama că ai drepturi, că anumite lucruri rele trebuie să fie schimbate și că se pot schimba![*]Dacă observați, dictaturile comuniste au și în prezent lagăre de muncă (precum cele din China sau Coreea de Nord), tocmai pentru a nu le lăsa opozanților timp și spațiu să gândească.

Să ne bucurăm de una dintre cele mai mari binefaceri de astăzi – weekendul liber!

P.S. Dacă nu ar fi existat weekend, articolul acesta nu s-ar fi putut scrie în weekendul trecut. 

Surse Pro Jesus:
Asanache A.-D., „Sistemul educațional în perioada lui Nicolae Ceaușescu și în primii ani de după revoluție”, Memoria. Revista Gândirii Arestate, p. 110, accesată în 5 decembrie 2015
Eringer R., Strike for Freedom: The Story of Lech Wałęsa and Polish Solidarity. Dodd Mead, 1982
Goaga A., „Larry Page si Sergey Brin, Google: Cinci zile de munca pe saptamana? S-ar putea reduce acest timp”, WallStreet.ro, 8 iulie 2014
Kaplan F., Bolshevik Ideology and the Ethics of Soviet labor. Philosophical library, New York., 1968
Cernat P., Manolescu I., Mitchievici A., Stanomir I., O lume disparută. Patru istorii personale, urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici, Editura Polirom, Iași, 2004
***, „Pro și contra: săptămâna de lucru de șase zile”, BiziDay, 6 septembrie 2012
Distribuiri
161

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribui pe

Distribuiri

Newsletter



Distribui pe

Distribuiri
Funcție dezactivată