Elevate your life

Miriam este o fetiță creștină din Irak, care s-a refugiat cu familia ei din calea ISIS, în momentul în care orașul Qaraqoush, din apropiere de Mosul, a trecut sub controlul teroriștilor islamici în anul 2014.

Familia lui Miriam a fost aruncată în maximumul de insecuritate și de instabilitate prin care putea trece, abandonând totul, în afară de Dumnezeu. Miriam și familia a reușit să se refugieze în orașul Irbil (Erbil) din regiunea autonomă Kurdistanul Irakian, unde s-au mai refugiat cel puțin  70.000 de persoane.

Cu ocazia Crăciunului, jurnalistul Essam Nagy  –  prezentator al canalului creștin cu emitere prin satelit și destinat zonei arabe,  TV SAT 7  –   a vizitat centrul de refugiați în care se afla și Miriam. Luând un interviu acestei „anonime” fetițe, răspunsurile primite l-au uimit pe prezentator iar apoi pe telespectatori, Miriam devenind simbolul inocenței, credinței și înțelepciunii copiilor aruncați în brațele” persecuției nemiloase. Ea a fost pur și simplu recunoscătoare pentru empatia dovedită de Essam în timpul interviului, empatie care îi lipsea atât de mult!

Mărturia lui Miriam:

În momentul de față, chiar dacă puțini creștini din Siria și Irak au reușit să ajungă în centrele de refugiați din Europa, din păcate, conform ultimelor informații, și acolo ei continuă să fie agresați de către „colegii refugiați” musulmani, doar pentru că ei cred în Isus Hristos.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca următoarele sărbători creștine să ofere acestor creștini greu încercați întreaga Sa protecție și întregul Său ajutor.

În prezent, Miriam (pe numele întreg Miriam Behnam) s-a mutat împreună cu familia într-un container de tip locuință temporară, în orașul Erbil, într-o comunitate de refugiați creștini. ISIS s-a apropiat mult de aceast oraș și într-un alt interviu, Miriam a spus că a aflat de atrocitățile comise de teroriștii islamici, în special împotriva tinerelor creștine pe care le-au găsit.

Pe data de 16 martie 2015, o televiziune libaneză le-a reunit indirect pe Miriam și pe prietena ei din Irak, Sandra (care s-a refugiat împreună cu familia la Beirut); deși vorbeau în limba arabă pentru a le putea înțelege telespectatorii, ele nu s-au abținut să nu își rostească și câteva cuvinte în asiriană (aramaica estică), limba vorbită de Isus Hristos. ܠܐ ܒܟ̣ܝܬ ܣܢܕܪܐ — “Nu plânge Sandra, prietena mea dragă!”, a spus Miriam.

Surse Pro Jesus:
BetBasoo P., “’Don’t Cry, Sandra’ — Immortal Words of Faith and Hope From an Assyrian Refugee Girl”, Assyrian International News Agency, 26 martie 2015
***, “Unafraid of ISIS, Iraqi Girl’s Faith Beyond Viral”, CBN News. The Christian Perspective, 8 mai 2015
***, „Videos of christians forgiving is go viral in Arab World”, Sat 7. Christian Satellite Television, 5 martie 2015

 

Distribuiri
121

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribui pe

Distribuiri

Newsletter



Distribui pe

Distribuiri